ma tot freaca anumita lume la cap, lately, sa fac bine si sa imi gasesc "poezia de suflet".. mah nene, mah!! care suflet?... in mine inca ard dracii din weekendul asta care tocmai ce a trecut, amin to that!!
deci, prin urmare, o sa postez pe blogul meu, prima poezie adevarata care culmea e si preferata mea.
si nu e "plumb"... nici alta sumbritate macabra(nevrozata) cum spun unii a lui bacovia(tipul ala e tare!!)..ci este: "moartea lui fulger" de g cosbuc
ce este de observat, nu apartine vreunei scuza de scriitor(scuze simina , dar chiar nu imi place de nenea alea) care caca reguli asa din senin si la el toate gastele macane alfabetul pe cand norii se joaca de-a mama si de-a tata in capita de figuri de stil invechite si seci. pur si simplu nu am nimic cu nenea ala, dar .. nah, acum. ce comercial castiga, nu?.
in fine ..
MOARTEA LUI FULGER de g cosbuc
În goana roibului un sol,
Cu frâu-n dinţi şi-n capul gol,
Răsare, creşte-n zări venind,
Şi zările de-abia-l cuprind,
Şi-n urmă-i corbii croncănind
Aleargă stol.
El duce regelui răspuns
Din tabără. Şi ţine-ascuns
Sub straiul picurând de ploi
Pe cel mai bun dintre eroi
Atâta semn de la război,
Şi-a fost de-ajuns!
Pe Fulger mort! Pe-un mal străin
L-a fulgerat un braţ hain!
De-argint e alb frumosu-i port,
Dar roş de sânge-i albul tort,
Şi pieptul gol al celui mort
De lănci e plin.
Sărmanul crai! Când l-a văzut
Şi, când de-abia l-a cunoscut,
Cu vuiet s-a izbit un pas
De spaimă-n lături şi-a rămas
Cu pumnii strânşi, fără de glas,
Ca un pierdut.
Să-i moară Fulger? Poţi sfărma
Şi pe-un voinic ce cuteza
Să-nalţe dreapta lui de fier
Să prindă fulgerul din cer?
Cum pier mişeii dacă pier
Cei buni aşa?
Dar mâne va mai fi pământ?
Mai fi-vor toate câte sânt!
Când n-ai de-acum să mai priveşti
Pe cel frumos, cum însuţi eşti,
De dragul cui să mai trăieşti,
Tu soare sfânt?
Dar doamna! Suflet pustiit!
Cu părul alb şi despletit
Prin largi iatacuri alerga,
Cu hohot lung ea blestema,
Şi tot palatul plin era
De plâns cumplit.
La stat şi umblet slabă ce-i!
Topiţi sunt ochii viorei
De-atâta vaiet nentrerupt,
Şi graiul stins şi-obrazul supt
Şi tot vestmântul doamnei rupt
De mâna ei!
De dorul cui şi de-al cui drag,
Să-mi plângă sufletul pribeag,
Întreagă noaptea nedormind,
Ca s-aud roibii tropotind,
Să sar din pat, s-alerg în prag,
Să te cuprind!
Nu-l dau din braţe nimănui!
Închideţi-mă-n groapa lui
Mă laşi tu, Fulgere, să mor?
Îţi laşi părinţii-n plâns şi dor?
O, du-i cu tine, drag odor,
O, du-i, o, du-i!
Ah, mamă, tu! Ce slabă eşti!
N-ai glas de vifor, să jeleşti;
N-ai mâini de fier, ca fier să frângi;
N-ai mări de lacrămi, mări să plângi,
Nu eşti de foc, la piept să-l strângi,
Să-l încălzeşti!
Şi tu, cel spre bătăi aprins,
Acum eşti potolit şi stins!
N-auzi nici trâmbiţile-n văi,
Nu vezi cum sar grăbiţi ai tăi
Râdeai de moarte prin bătăi,
Dar ea te-a-nvins.
Pe piept, colac de grâu de-un an,
Şi-n loc de galben buzdugan,
Făclii de ceară ţi-au făcut
În dreapta cea fără temut,
Şi-n mâna care poartă scut
Ţi-au pus un ban.
Cu făclioara, pe-unde treci,
Dai zare negrilor poteci
În noaptea negrului pustiu,
Iar banu-i vamă peste râu.
Merinde ai colac de grâu
Pe-un drum de veci.
Şi-ntr-un coşciug de-argint te-au pus
Deplin armat, ca-n ceruri sus
Să fii întreg ce-ai fost mereu,
Să tremure sub pasu-ţi greu
Albastrul cer, la Dumnezeu
Când vei fi dus.
Miraţi şi de răsuflet goi,
Văzându-ţi chipul de război,
Să steie îngerii-nlemnit;
Şi, orb de-al armelor sclipit,
S-alerge soarele-napoi
Spre răsărit!...
Iar când a fost la-nmormântat,
Toţi morţii parcă s-au sculat
Să-şi plângă pe ortacul lor,
Aşa era de mult popor
Venit să plângă pe-un fecior
De împărat!
Şi popi, şirag, cădelniţând
Ceteau ectenii de comând
Şi clopote, şi plâns, şi vai,
Ş-oştenii-n şir, şi pas de cai,
Şi sfetnici, şi feciori de crai,
Şi nat de rând.
Şi mă-sa, biata! Cum gemea
Şi blestema, şi se izbea
Să sară-n groapă: L-au închis
Pe veci! Mi-a fost şi mie scris
Să mă deştept plângând din vis,
Din lumea mea!
Ce urmă lasă şoimii-n zbor?
Ce urmă, peştii-n apa lor?
Să fii cât munţii de voinic,
Ori cât un pumn să fii de mic,
Cărarea mea şi-a tuturor
E tot nimic!
Că tot ce eşti şi tot ce poţi,
Părere-i tot dacă socoţi
De mori târziu ori mori curând,
De mori sătul, ori mori flămând,
Totuna e! Şi rând pe rând
Ne ducem toţi!
Eu vreau cu Fulger să rămân!
Ah, Dumnezeu, nedrept stăpân,
M-a duşmănit trăind mereu
Şi-a pizmuit norocul meu!
E un păgân şi Dumnezeu,
E un păgân.
De ce să cred în el de-acum?
În faţa lui au toţi un drum,
Ori buni, ori răi, tot un mormânt!
Nu-i nimeni drac şi nimeni sfânt!
Credinţa-i val, iubirea vânt
Şi viaţa fum!
Şi-a fost minune ce spunea!
Grăbit poporul cruci făcea
De mila ei, şi sta-ngrozit.
Şi-atunci un sfetnic a venit
Şi-n faţa doamnei s-a oprit,
Privind la ea.
Un sfânt de-al cărui chip te temi
Abia te-aude când îl chemi:
Bătrân ca vremea, stâlp rămas,
Născut cu lumea într-un ceas,
El parcă-i viul parastas
Al altor vremi.
Şi sprijin pe toiag cătând
Şi-ncet cu mâna ridicând
Sprâncenele, din rostu-i rar,
Duios cuvintele răsar:
Nepoată dragă! De-n zadar
Te văd plângând.
De cum te zbuciumi, tu te stingi
Şi inima din noi o frângi
Ne doare c-a fost scris aşa,
Ne dori mai rău cu jalea ta:
De-aceea, doamnă, te-am ruga
Să nu mai plângi.
Pe cer când soarele-i apus,
De ce să plângi privind în sus?
Mai bine ochii-n jos să-i pleci,
Să vezi pământul pe-unde treci!
El nu e mort! Trăieşte-n veci,
E numai dus.
N-am cap şi chip pe toţi să-i spui
Şi-aş spune tot ce ştiu, dar cui?
Că de copil eu m-am luptat
În rând cu Volbură-mpărat
Şi ştiu pe Crivăţ cel turbat
Ca ţara lui.
Ce oameni! Ce sunt cei de-acum!
Şi toţi s-au dus pe-acelaşi drum.
Ei şi-au plinit chemarea lor
Şi i-am văzut murind uşor;
N-a fost nici unul plângător,
Că viaţa-i fum.
Zici fum? O, nu-i adevărat.
Război e, de viteji purtat!
Viaţa-i datorie grea
Şi laşii se-ngrozesc de ea
Să aibă tot cei laşi ar vrea
Pe neluptat.
De ce să-ntrebi viaţa ce-i?
Aşa se-ntreabă cei mişei.
Cei buni n-au vreme de gândit
La moarte şi la tânguit,
Căci plânsu-i de nebuni scornit
Şi de femei!
Trăieşte-ţi, doamnă, viaţa ta!
Şi-a morţii lege n-o căta!
Sunt crai ce schimb-a lumii sorţi,
Dar dacă mor, ce grijă porţi?
Mai simte-n urmă cineva
Că ei sunt morţi?
Dar ştiu un lucru mai pe sus
De toate câte ţi le-am spus:
Credinţa-n zilele de-apoi
E singura tărie-n noi,
Că multe-s tari cum credem noi
Şi mâine nu-s!
Şi-oricât de amărâţi să fim
Nu-i bine să ne dezlipim
De cel ce vieţile le-a dat!
O fi viaţa chin răbdat,
Dar una ştiu: ea ni s-a dat
Ca s-o trăim!
Ea n-a mai plâns, pierdut privea
La sfetnic, lung, dar nu-l vedea
Şi n-a mai înţeles ce-a zis
Şi nu vedea cum au închis
Sicriul alb era un vis
Şi ea-l trăia.
Senini de plânset ochii ei,
Vedea bărbaţi, vedea femei,
Cu spaimă mută-n jur privea.
Din mult nimic nu-nţelegea;
Şi să muncea să ştie ce-i.
Şi nu putea.
I-a fulgerat deodată-n gând
Să râdă, căci vedea plângând
O lume-ntreagă-n rugăciuni.
În faţa unei gropi s-aduni
Atâta lume de nebuni!
Să mori râzând...
Şi clopotele-n limba lor
Plângeau cu glas tânguitor;
Şi-adânc, din bubuitul frânt
Al bulgărilor de pământ,
Vorbea un glas, un cântec sfânt
Şi nălţător:
Nu cerceta aceste legi,
Că eşti nebun când le-nţelegi!
Din codru rupi o rămurea,
Ce-i pasă codrului de ea!
Ce-i pasă unei lumi întregi
De moartea mea!
frumoasa, nu? in cateva zile va urma si parodia.. asta dupa ce termin de scris cele 50 000 de eseuri la romana, germana, romana, romana, germana germana... engleza.. mai e ceva?. a , am uitat.. germana!!. la ce m-or ajuta?.. umbra stie.
bis dann:)
si la cozi, am iesit destul ok din toata chestia asta:)
astazi:
imi e dor de oameni simpli si fara de scrupule pentru a minti atat.. imi e dor de momente de frunze verzi din dumbrava minunata din sibiu.. si de albastrele, sau ce mnezau or fi fost, ma org, erau mov.. nici acum nu inteleg de ce li se spune asa..:-??.. imi e dor de muzica ascultata noaptea la maxim.. imi e dor de tot ce am pierdut odata ce am deschis ochii si mi-am intreptat spatele si am privit inainte spre faptul ca eu cresc si mica nu mai pot ramane(mica such as copil)
destul de multa lume la telefon:D. asa.. si.. in cautarile notorii pe netu asta mare si dragut.. am dat de poza care troneaza mai nou in fata catedrei pt ora de germana:D .. si anume..
oricum.. cine sta in ore langa mine.. stie defapt ce nesimtita pot fi. adica.. zgarba e mic bebe pe langa atitudinea mea de copil cuminte in ore:D... oricum.. incepem .. at laaast!!.. recapitularea pe opere literare.. adica. incepem cu basmul.. singura specie literara care ar trebui sa fie acceptata.. celalalte.. interzise total!! incepand cu ala . mitza ala.. si terminand cu retardul care in loc sa scrie ce ii dictau neuroni se baga ca un rahat si baga teorii noi si ma mai face pe mine la teza sa iau 9!!.. mm de rahat!!si poezii?.. gosbuc si goga!!!.. si putin blagaacolo.. si rebreanu si j r r tolkien!!. si ma rog.. ce mai vor filologi ind a 12a d.. d de la destepti.. manca-i-ar mama de destepti:D
plus.. din ciclu.. ce face un elev de a 12a in timpul liber.. ma rog. eleva:D.. explicatie.. cutzu ala se numeste hot dog.. pt ca asa arata.. ca un hot dog.. si cum era si cald afara.. cred ca era si hot saracul.. in fine..mi se pare o scuza de caine precum si o scuza de hot dog.. fie.. nu ma cac in gusturile altora..:-??
si in plus.. de ce sa fim tristi..?.. e ciudat postul asta.. l-am reeditat de vreo 5 ori:)) ... fata de langa e desenata pe mana mea.. acolo unde a tronat pana ieri o vanataie de toata frumusetea.. prin urmare.. cine poate zambi in locul tau?.. el sau ea?.. nup.. doar tu:D.. degeaba razi la glume seci despre muzele lu' naiba.. ar fi tare sa incerci sa zambesti.. dar asa cum stii tu:)..
