Şi vreau să plec,
plecând în stele,
cu soarele'mi n spate
şi luna pe terestru.
cu razele topite,
în zări de verde uitat,
pierdute că şi nişte petale...
pline de sânge înfumurat.
şi mii de sacrificii plânse,
înecate în amurg de om,
prinse în legături strânse..
de al tău cer.
când un soare mă întreabă,
unde-i lumea ce'a apus,
udată în culori de păsări
şi pierdută în a ta fiinţă.
eu îi spun că plânge cerul,
cad frunzele şi ale florilor culoare...
cad încet peste visele lumii
şi ale mele.
nu am fost vreodată o fiinţă umană,
pierdută în aer comprimat,
cu gândul la nisip cu versuri...
aşteptând ziua de ieri să vină..
nu ai fost nicicând al meu,
îmi amintesc de gând şi fiinţă, împreună..
de dulci arome veştejite...
dar de tine, nu.
(cândva prin iarnă începută, terminată acum.. haahaha!!)
o iau razna..prea multe... e ciudat să stai tot timpul cu inima în 3 bucăţele.. şi şi alea comprimate de nu ştiu ce condiţii..
No comments:
Post a Comment
hop si tu!